Impactul exercițiilor fizice asupra bolilor renale cronice. Studiu

Un studiu publicat recent de Societatea Europeană de Cardiologie, persoanele mai active sau care fac exerciții fizice frecvent sunt mai puțin suspuse riscului ca boala renală să progreseze, ceea ce le conferă și o sănătate cardiacă mai bună.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă pentru sănătatea adulților ca aceștia să facă cel puțin 150 de minute de activități fizice de intensitate moderată pe săptămână (de exemplu, mersul pe jos în pas alert sau mersul pe bicicletă) sau cel puțin 75 de minute de activitate fizică de intensitate mare (de exemplu, alergare) sau o combinație de activități fizice, scrie dr. Claudia Marin, medic primar de medicina familiei, medic specialist gastroenterolog.

În ce privește pacienții cu boală renală cronică, beneficiile sportului sunt importante, dar este nevoie de sfatul medicului în privința activităților fizice pe care le pot desfășura, inclusiv intensitatea și frecvența acestora.

Primul studiu, publicat în European Journal of Preventive Cardiology, în martie 2021, arată că boala renală este mai puțin susceptibilă să progreseze la persoanele active, care au, de asemenea, mai puține probleme cardiace, iar șansele de supraviețuire pe termen lung sunt îmbunătățite.

Pacienții cu afecțiuni renale studiați, al căror nivel de activitate fizică a fost cel puțin cât minimul recomandat de OMS sau chiar de două ori mai mult, au avut cea mai bună stare de sănătate în perioada de supraveghere de aproape doi ani.

Boala cronică a rinichilor afectează aproximativ 700 de milioane de oameni din întreaga lume. Pierderea masei musculare are ca rezultat inactivitatea fizică, ceea ce crește riscul bolilor cardiovasculare – principala cauză de deces la acești pacienți.

Odată ce boala renală cronică progresează către boala renală în stadiul final, riscul de deces din cauze cardiovasculare este de 10-20 de ori mai mare comparativ cu cel al populației generale.

Studiul a inclus 4.508 pacienți cu afecțiuni renale cronice între anii 2004 și 2017. Participanții la studiu au fost împărțiți în trei grupuri în funcție de activitatea fizică săptămânală evaluată prin chestionarul National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES): persoane foarte active (care efectuau minimul de mișcare recomandat de OMS sau mai mult), persoane puțin active (care făceau mișcare, dar mai puțină decât minimul recomandat de OMS) și persoane inactive (sedentare, care nu făceau mișcare deloc).

Un total de 1.915 pacienți au fost clasificați ca fiind foarte activi, 879 au fost slab activi și 1.714 au fost inactivi. În timpul unei monitorizări medii de 686 de zile, 739 de pacienți au decedat, 1.059 au dezvoltat boală renală în stadiu final, iar 521 au avut un eveniment cardiovascular advers major (infarct miocardic, accident vascular cerebral, spitalizare pentru insuficiență cardiacă sau deces din cauza bolilor cardiovasculare). 

Grupul din care făceau parte persoanele foarte active a avut cel mai mic risc de a se confrunta cu toate aceste perspective nefericite, urmat, așa cum era de așteptat, de grupul de persoane mai puțin active și de cel alcătuit din persoane inactive.

Cercetătorii au analizat asocierea dintre activitatea fizică, agravarea bolii renale și deces după ajustarea pentru alți factori care ar fi putut influența conexiunile, inclusiv vârsta, sexul, dacă participantul era fumător sau nu, indicele de masă corporală, tensiunea arterială, medicamentele pe care le lua și alte afecțiuni pe care le avea precum diabetul, boala coronariană sau cancerul.

Comparativ cu grupul inactiv, grupul extrem de activ a avut un risc cu 38% mai mic de deces, un risc cu 17% mai mic de boală renală în stadiu final și un risc cu 37% mai mic de evenimente cardiovasculare adverse majore. Beneficiile pentru sănătate în grupul cu activitate redusă nu au atins semnificația statistică.

Oamenii de știință au remarcat că probabilitatea evenimentelor cardiovasculare nu a conitnuat să scadă odată ce activitatea fizică a depășit dublul minimului recomandat de OMS. Aceștia consideră că aportul extrem de exerciții fizice poate induce tulburări ale ritmului cardiac (adică aritmii) la pacienții cu boli de rinichi. 

Prin urmare, pare adecvat să se evite nivelurile foarte ridicate de activitate fizică pentru a maximiza beneficiile și a minimiza riscurile. Cu alte cuvinte, cele 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă ori o combinație dintre acestea sunt foarte potrivite pentru pacienții cu boală renală cronică, a explicat dr Claudia Marin pentru doc.ro.

Pentru a examina impactul schimbării obiceiurilor obișnuite ale participanților la studiu în ceea ce privește exercițile fizice, activitatea lor a fost reevaluată la șase luni după prima măsurare. Pacienții foarte activi, care au devenit mai sedentari, au avut un risc de două ori mai mare de deces și de evenimente cardiovasculare, comparativ cu cei care au rămas în continuare foarte activi. Acest lucru, concluzionează savanții, evidențiază importanța menținerii activității fizice în rândul pacienților cu boli de rinichi.

Activitate fizică moderată

• Mers pe jos cu parcurgerea a 3 km în 30 de minute;
• Mers pe bicicletă 8 km în 30 de minute;
• Tururi de înot timp de 20 de minute;
• Alergare 2,4 km în 15 minute;
• Aerobic în apă timp de 30 de minute;
• Volei timp de 45 de minute;
• Baschet timp de 20 de minute;
• Sărit coarda timp de 15 minute;
• Urcat pe scări timp de 15 minute;
• Dans ritmat timp de 30 de minute;
• Grădinărit timp de 45 de minute.

Activitate fizică intensă

Activitățile fizice intense presupun alergarea, tenisul, handbalul (și alte sporturi intense de echipă), artele marțiale, urcatul pe munte, înotul rapid, mersul rapid pe bicicletă, step aerobicul, antrenamentele de forță, săpatul în grădină, curățatul zăpezii.